Fuzarioza (ofilirea) verzei

Fuzarioza (ofilirea) verzei (Fusarium oxysporum)

Simptome: Boala se localizeaza pe radacina si coletul rasadurilor. Radacinile apar brunificare si putrezite in urma atacului, iar coletul se brunifica, se subtiaza si se deformeaza.

Culturile de varza, aflate in camp, sunt atacate de boala prin ingalbenirea si ofilirea frunzelor aflate in partea bazala din apropierea petiolului. Simptomele pe frunza se manifesta uneori pe toata frunza, alteori doar pe o parte din limb.Dupa un timp frunzele se brunifica si cad, iar coceanul nu se mai dezvolta normal, se deformeaza.

Agentul etiologic: Boala este produsa de ciuperca Fusarium oxysporum, din clasa Hyphomycetes.

Conditii de aparitie: Infectia se declanseaza la o temperatura cuprinsa intre 27-33 grade C si  din cauza uscaciunii din sol si atmosfera.

Metode de prevenire:

  • se recomanda ca pamantul din rasadnite sa se dezinfecteze termic sau chimic;
  • pentru culturile din camp, se va respecta rotatia culturilor pe 3-4 ani si se evita speciile susceptibile;
  • rasadul atacat de boala se distruge.