Mana salatei
Mana salatei (Bremia lactucae Regal)
Mana salatei este una dintre cele mai periculoase boli intalnite la culturile de salata din sere, solarii si camp.
Simptome: Boala apare pe toate organele aeriene ale plantei. Pe frunzele dezvoltate, aflate in partea exterioara a plantei si in apropierea solului se vor observa pete verzi-galbui,la inceput, apoi galbene, de 3-14 mm diametru, delimitate de nervuri, izolate sau confluente, care pot ajunge pana la 4.5 cm lungime. Deasupra petelor, pe fata inferioara a limbului, apare o eflorenscenta albicioasa (conidiile si conidioforiile ciupercii).
In sere sau rasadnite, cand umiditatea se afla peste 90%, se intampla ca puful albicios sa poata trece si pe fata superioara a frunzelor, in dreptul petelor.
In interiorul frunzelor atacate se formeaza in urma copularii organelor sexuale, numeroase organe de rezistenta ale ciupercii.
Conditii de aparitie: Mana salatei se dezvolta in conditii de umiditate foarte ridicata, peste 95% si temperaturi cuprinse intre 10-21 grade C.
Agentul etiologic: Boala este produsa de ciuperca Bremia lactucae Regal, din clasa Oomycetes.
Masuri de prevenire:
- evitarea excesului de umiditate prin udat moderat (in sere, rasadnite, solarii);
- respectarea rotatiei culturilor la 3-4 ani;
- drenare buna a solului pentru evitarea excesului de umezeala;
- se evita stropirea frunzelor cand se realizeaza udarea plantelor.
Cum combatem Bremia lactucae Regal?
Tratament omologat:
- Infinito 687.5 SC (propamocarb (din clorhidrat de propamocarb) - 625 g/l + fluopicolid - 62.5 g/l).