Putregaiul radacinii si bazei tulpinii la fasole
Putregaiul radacinii si bazei tulpinii la fasole (Rhizoctonia solani)
Putregaiul radacinii si bazei tulpinii este o boala care apare cel mai frecvent in tarile cu climat cald in care se cultiva fasole. Boala poate produce pierderi de pana la 10% pentru culturile din sere si solarii.
Simptome: In cazul acestei boli pierderile cele mai mari se inregistreaza in perioada rasaririi. Boala se manifesta in cursul germinarii semintelor, care lovite de infectie putrezesc.
Dupa ce semintele au germinat, pe radacini si tulpinite apar portiuni brun roscate, neregulate, usor adancite in tesut, avand aspectul unei rozaturi de insecta. Infectia se manifesta si hipocotil si pe cotiledoane ca niste pete brun-roscate, de 3-15 mm diametru, neregulate, cufundate in tesut.
In cazul unor conditii propice de mediu, boala avanseaza si se produce strangularea coletului, urmata de pierirea plantutelor.
Atacul asupra plantelor mature determina o crestere mai inceata si micsorarea productie.
Conditii de aparitie: Boala se manifesta prin penetrarea mecanica a epidermei radacinilor in conditiile unei temperaturi cuprinse intre 15-18 grade C.
Agentul etiologic: Boala este produsa de ciuperca Rhizoctonia solani, din clasa Hyphomycetes.
Sursa principala de transmitere a bolii este formata din sclerotii prezenti in sol.
Masuri de prevenire: Se recomanda efectuarea pregatirii solului cu 5-10 zile inainte de semanat si tratarea semintei cu Topsin AL 70 PU - 0.1%.